„Ceremonia de prezentare a drapelului de luptă, steagului de identificare, cadrelor cu funcţii de conducere şi de înmânare a armamentului soldaţilor profesionişti din seria februarie 2017”

         Joi, 2 martie 2017, la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă “General Eremia Grigorescu” a avut loc festivitatea de prezentare a drapelului de luptă, a steagului de identificare, a cadrelor cu funcţii de conducere si de înmânare a armamentului individual soldaţilor profesionişti din seria februarie 2017 .
         Festivitatea a început cu introducerea în formaţie a drapelului de luptă, urmată de întâmpinarea comandantului Şcolii de Aplicaţie, dl. col. Constantin Dobre, care a prezentat cadrele cu funcţii de conducere. Comandantul Centrului de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”, dl. col. dr. Georgel OPREAN, a prezentat cadrele cu funcţii de conducere din cadrul Centrului. A urmat prezentarea drapelului de luptă, defilarea gărzii drapelului şi prezentarea steagului de identificare a Centrului.
         În acelaşi cadru festiv, „SERVESC PATRIA!” a răsunat răspicat pe platoul instituţiei când soldaţii profesionişti, seria februarie 2017, au primit armamentul individual de la comandanţii direcţi şi nemijlociţi.