Aniversarea zilei Consiliului Internaţional al Sportului Militar (C.I.S.M.).

          Vineri, 17 februarie 2017, în cazarma Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”, s-au desfăşurat activităţi sportive: cros pe distanţa de 1000, 2000 şi 3000 m şi jocuri sportive care au marcat aniversarea zilei Consiliului Internaţional al Sportului Militar (C.I.S.M.) .
         Organizat de către C.I.S.M. pentru prima oară în anul 2006 în scopul sărbătoririi datei de constituire a acestui organism internaţional, acest eveniment şi-a propus să promoveze, anual, practicarea sportului în armatele lumii şi prin anvergura mondială a acţiunii să contribuie la menţinerea păcii. Scopul acestei manifestări sportive este şi de a disemina motto-ul C.I.S.M., „prietenie prin sport”, printre milioanele de militari din cele 133 ţări membre ale C.I.S.M., care au participat la alergări pe distanţe scurte sau lungi, mers pe jos sau pe schiuri, indiferent de aptitudinile lor fizice sau abilităţile sportive, de grade, funcţii, vârstă sau sex .