Moş Crăciun si colinde
la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”

       Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” a fost ieri în sărbătoare. A sosit Moş Craciun cel mult aşteptat şi iubit de copii personalului instituţiei, un moş care ştia multe despre ce au făcut cei mici, dar care, în schimbul unui cântecel sau unei poezii, a adus cadouri copiilor. Apoi, împreună, au format un cor si au interpretat pentru numerosul public colinde care au adus în sufletul fiecăruia spiritul sărbătorilor de iarnă.
         După duiosul glas al micuţilor, au sosit colindătorii, un grup consistent de studenţi ai departamentului de Artă Teatrală de la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul ULBS, conduşi de actorul şi (cadru didactic universitar) Florin Coşuleţ, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Aceştia au oferit, cu talent şi sprijin instrumental un microrecital de colinde care, după intensitatea aplauzelor, s-au bucurat de un mare succes la public confirmat şi de cuvintele de mulţumire ale comandantului Şcolii, col. prof.univ.dr. Alexandru Rizescu.
         Evenimentul se numără, printre cele care confirmă, mai ales în cazul Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”, că armata are un cuvânt de spus nu numai în zona „armelor”, ci şi în cea a mediului cultural sibian.
                           SĂRBĂTORI FERICITE !!!