FESTIVITATEA ÎNCEPERII ANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT 2015-2016

 
            Luni, 05.10.2015, la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” s-a desfăşurat festivitatea de începere a anului de învăţământ militar de formare continuă 2015-2016 .
            Festivitatea a debutat cu întâmpinarea comandantului şcolii de aplicaţie, domnul col.prof.univ.dr. Alexandru RIZESCU şi cu trecerea în revistă a formaţiei, urmată apoi de oficierea serviciului religios de către Arhiepiscopul Ardealului şi Mitropolit al Sibiului, IPS dr. Laurenţiu STREZA .
            În continuare, dl. col.dr.ing. Dorin BUCIU, şeful biroului învăţământ preuniversitar şi de specializare în armă în Direcţia Instrucţie şi Doctrină din Statul Major General, a dat citire mesajului Şefului Statului Major General cu ocazia începerii anului de învăţământ. Au susţinut, în continuare, alocuţiuni: prefectul judeţului Sibiu, dl. Ovidiu-Ioan SITTERLI, vicepreşedintele consiliului judeţean Sibiu, dl. C-tin ŞOVĂIALĂ şi viceprimarul municipiului Sibiu, dna. Corina BOKOR .
            Ţinând cont de faptul că festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ a coincis cu Ziua Mondială Educaţiei, domnul col.prof.univ.dr. Alexandru RIZESCU, în alocuţiunea sa, a dorit să sublinieze faptul că „ Ziua Mondială a Educaţiei trebuie să ne reamintească tuturor că şcoala este o instituţie vitală pentru o societate care vrea să se dezvolte, care vrea să aibă un viitor şi să conteze într-o lume tot mai complexă şi plină de provocări. Educaţia reprezintă fundamentul unei societăţi puternice şi competitive”
            Totodată, comandantul şcolii le-a urat tinerilor cursanţi mult succes şi realizări deosebite în activitatea pe care urmează să o desfăşoare în această instituţie şi le-a cerut seriozitate, spunându-le „ Străduiţi-vă să vă pregătiţi şi să munciţi astfel încât să vă afirmaţi, întotdeauna, ca intelectuali, specialişti militari şi cetăţeni în care ţara să-şi găsească reazemul” .
            Ceremonia a continuat cu scoaterea Drapelului de Luptă a unităţii în faţa formaţiei şi s-a încheiat cu defilarea militară .