Simpozion „9 MAI – ZI CU TRIPLE SEMNIFICAŢII
ÎN ISTORIA EUROPEI ŞI A ROMĂNIEI”

 
        Vineri 8 mai 2015, la sediul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” s-a desfăşurat simpozionul cu tema „9 MAI – ZI CU TRIPLE SEMNIFICAŢII ÎN ISTORIA EUROPEI ŞI A ROMÂNIEI” , simpozion care a sărbătorit aniversarea a 138 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României, aniversarea a 70 de ani de la Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial precum şi aniversarea Zilei Europei. Activitatea, la care a participat întregul personal al unităţii, a fost moderată de domnul colonel prof.univ.dr. Alexandru RIZESCU, comandantul şcolii .
          Simpozionul a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, urmat de o scurtă introducere privind semnificaţia zilei de 9 mai prezentată de domnul colonel prof.univ.dr. Alexandru RIZESCU. Seria prezentărilor a continuat cu lucrarea „Războiul pentru Independenţă aspiraţie şi realizare de seamă a poporului român” prezentată de domnul conf.univ.dr. Mihai SOFRONIE. Domnul dr. Alexiu TATU directorul Arhivelor de Stat Sibiu care a prezentat lucrarea „Războiul pentru Independenţa de Stat a României oglindit în documente străine”, a fost urmat de domnul prof.univ.dr. Sorin RADU de la Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu cu „Însemnătatea şi urmările zilei de 9 mai 1945 pentru Europa şi pentru lume în general”.
          În cadrul simpozionului comandantul şcolii de aplicaţie, domnul colonel prof.univ.dr. Alexandru RIZESCU a prezentat lucrarea cu titlul „9 Mai - Ziua Europei sub deviza unitate în diversitate” fiind urmat la pupitru de domnul academician Liviu Alexandru SOFONEA membru al Academiei Române cu materialul intitulat „Patrimoniul cultural – exigenţă imperativă, strategică a oricărei naţiuni, mai ales în epoca marcată de globalizare”.
          Activitatea s-a încheiat pe acordurile Odei Bucuriei de Beethoven, imnul Uniunii Europene.